Despre noi



În 2007 noi, Marian Ene și Bogdan Nicolescu, am început o călătorie îndrăzneață și nebunească. Primele noastre proiecte ne-au dat o bază solidă și au asigurat viitorul companiei: Prima iubire pentru postul TV Romantica, Campionatul Suporterilor pentru Prima TV, De tot râsul pentru Antena 1 și Familii în impas pentru TVR.

În călătoria noastră am trecut prin mai multe puncte de cotitură datorită unor emisiuni produse de noi, care merită menționate:

  • Mobilul – un format premiat cu trofeele Rose D’Or și Emmy, care a ridicat standardele de producție pentru noi și a impus un nou nivel de profesionalism în toate celelalte producții;
  • Bătrâni și Neliniștiți – un format premiat cu trofeele Rose D’Or, Emmy și Bafta, care a însemnat pentru noi cel mai mare succes pe piața românească de atunci și ne-a dat încredere în a adapta și alte formate internaționale la realitatea și gusturile românești;
  • Vrei să fii milionar? este formatul care ne-a oferit șansa de a produce și pentru Republica Moldova, deschizându-ne uși noi și oferind oportunități complexe dincolo de granițe;
  • Roata Norocului – un format pe care l-am readus la viață pentru publicul din România, care intră în al 12-lea sezon la postul TV Kanal D. Acest show ne-a întărit convingerea că avem toate datele pentru a ne considera experți în adaptarea de formate pentru piața românească;
  • Visuri la cheie – “bijuteria din coroană”, date fiind magnitudinea și performanțele atinse, cu șapte sezoane difuzate de ProTV – postul TV nr.1 în România. În acest show sunt implicați peste 200 de oameni: voluntari, echipe de constructori, arhitecţi, designeri de interior şi decoratori;
  • Câștigă România! – un format original Zucchero Media care încă de la lansare a reușit să impresioneze piața internațională: în 2017 a fost selecţionat la Eurovision Creative Forum, organizat de EBU (European Broadcasting Union) și un an mai târziu, a fost selectat în finala International Format Awards 2018, la secţiunea “Cel mai bun format de game show de studio”;
  • Vedeta populară – un format original Zucchero Media dezvoltat împreună cu TVR, primul talent show din România dedicat în exclusivitate folclorului.